PDI

PLAN OPERAȚIONAL

                                                                                   AN ȘCOLAR 2017-2018

Planul operațional este un program de asigurare a pregătirii de bază a elevilor și de creștere a performanțelor școlare, îmbunătățirea ofertei educaționale a școlii, includerea tuturor elevilor într-o formă de învățământ.

Acest plan operațional este realizat pe acțiuni structurate în funcție de cele patru domenii funcționale: curriculum, resurse umane, resurse materiale și financiare, dezvoltare și relații comunitare.

Obiectivele specifice sunt formulate în corcordanță cu țintele strategice  ale PDI-ul Școlii Profesionale Lespezi, și activitățile necesare atingerii acestora.

T1:   Promovarea imaginii școlii în comunitate, și îmbunătățirea relației școală-familie, în cadrul procesului de dezvoltare instituțională

T2: Prevenirea eșecului școlar, prin promovarea unui învățământ modern, inovativ, competitiv, care să răspundă nevoilor de formare ale elevilor, la cerințele pieții muncii

T3: Dezvoltarea competențelor de comunicare ale elevilor prin realizarea în școală a unor discipline opționale care se referă la dezvoltarea limbajului informatic, a unei limbi de circulație internatională, a limbajului artistic

T4: Dezvoltarea parteneriatelor  sociale, cu comunitatea locală pe probleme de învățământ profesional, în strânsă corelație cu cerințele de pe piața muncii

T5: Asigurarea finalităților educaționale prin îmbunătățirea și eficientizarea calității procesului instructiv-educativ

PROGRAME DE DEZVOLTARE

Nr.Domeniul funcţionalPrograme propuse
Crt.
1CURRRICULUM ŞI VIAŢA ŞCOLARĂCalitatea procesului instructiv-educativ la nivelul unității școlare
Managementul la nivelul şcolii şi al clasei
2RESURSE UMANERealizarea de activităţi educative pentru exersarea în şcoală a calităţii de cetăţean european
3RESURSE MATERIALE ŞI FINANCIARECondiţii de studiu şi de siguranţă.
4RELAŢII COMUNITAREDimensiunea europeană a şcolii
  1. DOMENIUL FUNCȚIONAL CURRICULUM

Programul de dezvoltare: Calitatea procesului instructiv-educativ

       Funcții manageriale: proiectare, organizare, coordonare/monitorizare, control/evaluare, motivare, formarea și dezvoltarea profesională, formarea și dezvoltarea echipelor, implicare/participare.

   Ținta strategică T1 :  Promovarea imaginii școlii în comunitate, și îmbunătățirea relației școală-familie, în cadrul procesului de dezvoltare instituțională

Opțiune strategică: Adaptarea curriculumului la specificul local

Acțiuni: Iniţierea de programe comunitare pentru îmbunătățirea relației școală-părinți, şi a unor activităţi extraşcolare diversificate în regim de parteneriat la iniţiativa partenerilor sociali/ autorităţilor, cu participarea cadrelor didactice şi a elevilor pentru promovarea școlii în comunitate.

Rezultate așteptate: Realizarea de programe comunitare și de activități extrașcolare, participarea la concursuri naționale, internaționale la inițiativa autorităților locale , cu participarea tuturor cadrelor didactice și elevilor.

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
1.Implementarea curriculumului national și asigurarea corelației cu cel local -implementarea adecvată a curricumului national și la decizia școlii; -elaborarea proiectului activităților extracurriculare; -procurarea documentelor curriculare oficiale, a manualelor școlare. Director  ResponsabiliiComisiilor MetodiceConsilier EducativSeptembrie2017   Director ResponsabilComisii Metodice Documente oficiale școlarePlanul cadruOferta educationnală Legislaţia în vigoare Conform bugetului alocat Existenta ofertei educaționale a scolii-Dosarul consiliului pentru curriculum -rapoarte de analiză -proceduri specifice -rapoarte de evaluare -chestionare de satisfacție   
 2. Realizarea de strategii și proceduri pentru un proces instructiv-educativ de calitate      -asigurarea bazei logistice pentru activități extracurriculare; -asigurarea unității școlare cu toate documentele privind Planul-cadru pentru fiecare ciclu de învățământ; -elaborarea Planurilor manageriale ale Comisiilor metodice, Consiluilui de Administrație, graficul și tematica ședințelor.  DirectorResponsabil activități extracurriculareResponsabiliComisiilor metodiceC.A  Septembrie 2016    Octombrie 2016 DirectorResponsabil activități extracurriculareResponsabilComisii metodiceC.ACadre didactic Rapoarte ale catedrelorDocumente specificeBroșuriManuale alternativeProcese verbale  Conform bugetului alocat Creșterea gradului de implicare ale cadrelor didacticeExistenta Planului managerial al școlii și al Comisiilor metodice -fișă de monitorizare a performanței școlare -date statistice -rapoarte de analiză ale Comisiilor metodice -baza de date
3. Stabilirea ofertei curriculare a școlii în funcție de nevoile specifice ale elevilor, și comunității locale, personalizarea ofertei educaționale -adaptarea curriculum-ului la specificul local și la nevoile comunității; -particularizarea curricumului la cerințele învățării activ-participative centrate pe elev.Director ResponsabilComisii MetodiceC.ACadre didactice  Septembrie 2016 DirectorResponsabilComisii Metodice Cadre didacticeRapoarte de analiză ale Comisiilor Metodice și C.ALegislaţia în vigoareExecuție bugetarăExistenta ofertei scoliiCunoașterea și aplicarea curriculumului nucleu aprofundat și extins -procese verbale-rapoarte, statistici-baza de date-rapoarte de analiză ale catedrelor 
  1.           DOMENIUL FUNCȚIONAL CURRICULUM

Programul de dezvoltare: Managementul la nivelul școlii și al clasei

   Ținta strategică T2: Prevenirea eșecului școlar, prin promovarea unui învățământ modern, inovativ, competitiv, care să răspundă nevoilor de formare ale elevilor, la cerințele pieții muncii

Opțiune strategică: Formarea cadrelor didactice pentru aplicarea metodelor active şi centrării activităţii pe elev

Acțiuni: școala să asigure tuturor educabililor condiții optime de pregătire, șanse egale de reușită elevilor.

Rezultate așteptate: Scăderea cu 50% a absenţelor nemotivate ale elevilor . Diminuarea cu 75% a corigenţilor.

Implicarea tuturor cadrelor didactice în prevenirea eșecului școlar și creșterii performanței elevilor

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
1. 1.Revizuirea programelor și aplicarea de procedee obiective de evaluare periodică în vederea prevenirii eșecului școlar și creșterea performanței școlare-identificarea cauzelor absenteismului și a modalităților de înlăturare a acestora; -susținerea naturală și psihologică a celor care absentează din cauza lipsurilor materiale sau a sentimentelor de frustare; -creșterea performanței școlare printr-un program suplimentar de consultații și meditații;-controlul evaluării continue, notare ritmică a elevilor.Director Cadre didactice ConsilierulEducativ Șefii Comisiilor metodice Învățătorii și diriginții     Săptămânal și ori de câte ori este nevoie             Director Cadre didactice Directo        Rapoarte de analiză ale învățătorilor și  profesorilordirigințilorLegislaţia în vigoare.  Buget repartizat-creșterea randamentului școlar-găsirea unor modalități de lucru cu efect pozitiv asupra elevilor-Optiunile elevilor pe clase   -baza de date-grafic de înregistrare a frecvenței-rapoarte lunare de frecvență-documente specific pentru programul de meditații și consultații-chestionare de satisfacție-fișe de înregistrare a progresului școlar 
 2.Evaluarea calității unui învățământ de calitate prin stabilirea de acțiuni concrete și obiective clare  -organizarea unui plan de măsuri ameliorative în vederea eșecului școlar; -monitorizarea aplicării criteriilor de notare și a ritmicității notării la toate disciplinele.  Director Cadre didactice Înv.,diriginți   Permanent   DirectorCadre didactice Rapoarte de analiză ale învățătorilor, dirigințilorLegislaţia în vigoareAnaliza de nevoiConform bugetului alocat -diminuarea abandonului școlar sub 1% și absenteism sub 5%   -procese verbale-rapoarte, statistici-baza de date-existența planurilor ameliorative 
 3 .Perfecționarea activității manageriale, prin stabilirea echipelor de lucru la procesul de decizie    -asigurarea comunicării eficiente între profesori, elevi, părinți;-identificarea opurtunităților de instruire diferențiată pentru elevi capabili de performanță;-susținerea școlarizării de integrare, recuperare, prevenire a eșecului școlar școlar   Director Cadre didactice    Permanent  Cadre didacticeEleviPărinți  Programe școlare,Legislaţia în vigoare.  Resurse bugetare -plan de măsuri pentru prevenirea abandonului școlar și a absenteismului -procese verbale-rapoarte, statistici-baza de date-programe proprii 
  1. DOMENIUL FUNCȚIONAL CURRICULUM

Programul de dezvoltare: Managrmentul la nivelul școlii și al clasei

   Ținta strategică T3 : Dezvoltarea competențelor de comunicare ale elevilor prin realizarea în școală a unor discipline opționale care se referă la dezvoltarea limbajului informatic, a unei limbi de circulație international, a limbajului artistic

Opțiune strategică:  Dezvoltarea unor discipline opţionale despre tema  egalităţii de şanse în educaţia elevilor şi integrării europene

Acțiuni: Identificarea cererii și nevoilor de educație ale elevilor

Rezultate așteptate: Existența programelor disciplinelor opționale.

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
1. Curiculum la decizia școlii diversificat și atractiv, realizat prin consultarea elevilor și părinților  -coordonarea Comisiilor Metodice în stabilirea ofertei educaționale de elaborare a CDȘ și avizarea acestora-verificarea aplicării Planului-cadru și a celorlalte documente legislative  Director Reprezentantul elevilorReprezentantul părinților  Februarie Cadre didacticeEleviPărinți-Planul cadru-Oferta educationalaLegislaţia în vigoare.  Conform bugetului alocat Dezvoltarea capacităților și abilităților de lucru în echipăCreșterea gradului de implicare -chestionare de măsurare a gradului de satisfacție elevilor și părinților – rapoarte de activitate și implementare 
2. Identificarea așteptărilor și dorințele elevilor cu privire la disciplinele opționale-dezvoltarea competențelor de comunicare ale elevilor-dezvoltarea muncii în echipă, spirit de competiție, creativitate, ingeniozitate Director  Cadre didacticeFebruarieDirector Înv.DirigințiEleviRaportăriDate statistice colectate anterior Buget repartizat Creșterea gradului de implicare– chestionare de satisfacere a gradului de realizare
3. Stabilirea ofertei curriculare a școlii în funcție de nevoile specifice ale elevilor, și comunității locale, personalizarea ofertei educaționale-stimularea formării și dezvoltării profesionale a cadrelor didactice prin cursuri de formare în vederea personalizării ofertei educaționale;-stimularea spiritului de competivitate Director  ResponsabilComisii MetodiceC.AReprezentantul elevilorReprezentantul părințilorMartieDirector  Cadre didacticeElevi-Planul cadru-Oferta educationalaLegislaţia în vigoare.RaportăriDate statistice colectate anterior Execuție bugetară-Participarea la acțiuni de perfecționare organizate de CCD, ISJ.-Realizarea optima a tuturor activităților – rapoarte de activitate și implementare -chestionare de satisfacere a gradului de realizare-date statistice
  1. DOMENIUL FUNCȚIONAL CURRICULUM

Programul de dezvoltare: Managrmentul la nivelul școlii și al clasei

   Ținta strategică T4:  Dezvoltarea Parteneriatelor  sociale, cu comunitatea locală pe probleme de învățământ profesional, în strânsă corelație cu cerințele de pe piața muncii

Opțiune strategică:  Dezvoltarea unor parteneriate cu comunitatea locală, adecvate egalităţii de şanse în educaţia elevilor

Acțiuni: Adaptarea curricumului la nevoile comunității locale, prin acțiuni de voluntariat

Rezultate așteptate: Creșterea prestigiului unității școlare în comunitate, promovarea imaginii, prin creșterea numărului de parteneriate locale, naționale, europene

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
1. Atragerea de fonduri și susținerea parteneriatelor de educație ecologică-realizarea unor parteneriate cu instituții, organizații, mass-media pe teme de educație ecologică; -dezvoltarea parteneriatelor, cu structure implicate în educație.    Director  Cadre didactice Octombrie 2017Director Înv.Diriginți Elevi  Oferta parteneriatelorAnaliza de nevoi Fonduri extrabugetare-număr de parteneriate realizate-beneficii în urma acestor parteneriate -chestionare de satisfacere a gradului de realizare-rapoarte de activitate și implementare
2. Stabilirea parteneriatelor de voluntariat la nivel local-implicarea elevilor în activități de voluntariat și parteneriate de educație ecologicăDirector  ResponsabilComisii Metodice  Noiembrie 2017Director ResponsabilComisii Metodice  Programe specificeOferta educațională a activităților de voluntariatFonduri extrabugetare-realizarea activităților propuse-nr.elevi implicați în activități de voluntariat-chestionare de satisfacere a gradului de realizare-rapoarte de activitate
  1. I. DOMENIUL FUNCȚIONAL CURRICULUM

Programul de dezvoltare: Calitatea procesului instructiv-educativ

   Ținta strategică T5: Asigurarea finalităților educaționale prin îmbunătățirea și eficientizarea calității procesului instructiv-educativ

Acțiuni: Realizarea ofertei școlii în funcție de nevoile beneficiarilor, și de resursele existente la nivelul unității școlare

Rezultate așteptate: pregătirea științifică și profesională, a cadrelor didactice și ale elevilor, în perspectiva integrării în viața economică și socială, la nivelul standardelor europene

Opțiune strategică: Abordarea unei politici educaționale pentru cultivarea expresivitații și sensibilității, în scopul împlinirii personale și a

finalităților în vederea aplicarii eficiente a lor

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
 1.Realizarea și aplicarea documentelor de politică educațională -elaborarea Planurilor manageriale ale Comisiilor metodice, Consiluilui de Administrație, graficul și tematica ședințelor;-întocmirea raportului de analiză a activităților școlare pe anul precedent a întregului personal  școlar. DirectorResponsabiliiComisiilorMetodiceC.A  Septembrie 2017  Octombrie 2017  Director  Cadre didactice     -Planul cadru-Oferta educationalaLegislaţia în vigoare.RaportăriDate statistice colectate anterior  Buget alocat Existenta ofertei scoliiCunoașterea și aplicarea curriculumului nucleu aprofundat și extins  -date statistice-rapoarte de analliză-situații statistice-rapoarte de activitate și implementare
2.Planificarea    activităților manageriale la toate nivelurilor unității școlare-întocmirea planurilor manageriale și operaționale pe anul școlar 2017-2018-proiectarea planurilor individualizate de învățare în vederea particularizării acestora de cadrele didacticeDirectorResponsabiliiComisiilorMetodiceC.ASeptembrie 2017Director  Cadre didacticeElevi-Planul cadruLegislaţia în vigoare.RaportăriDate statistice colectate anteriorBuget repartizatExistenta ofertei scoliiCunoașterea și aplicarea curriculumului nucleu aprofundat și extinsstatistici pe domenii de activitate-baza de date funcțională la nivelul școlii
3.Perfecționarea activității manageriale, prin stabilirea echipelor de lucru la procesul de decizie-asigurarea comunicării eficiente între profesori, elevi, părinți-organizarea unor echipe mixte pentru realizarea proiectelor de dezvoltare comunitarăDirectorResponsabiliiComisiilorMetodiceReprezentantCEACOctombrie 2017Director  Cadre didacticeElevi-Oferta educationalaLegislaţia în vigoare.RaportăriDate statistice colectate anteriorBuget repartizatParticiparea la cursurile de formare organizate de ISJ, CCD– participare la Târguri de oferte educaționale-procese verbale
4.Creșterea rolului Comisiei Metodice, CA, CP în vederea realizării sarcinilor prevăzute în curriculum national -diversificarea CDȘ și consolidarea metodelor de instruire bazată pe experiența personală a cadrelor didactice, elevilorDirectorResponsabiliiComisiilorMetodiceSeptembrie 2017Director  Cadre didacticeLegislaţia în vigoare.RaportăriDate statistice colectate anteriorBuget repartizatDezvoltarea capacităților și abilităților de lucru  Creșterea gradului de implicare-rapoarte de analiză-fișe de înregistrare a progresului școlar
  1. DOMENIUL RESURSELOR UMANE

 Programul de dezvoltare:   Realizarea de activităţi educative pentru exersarea în şcoală a calităţii de cetăţean European

       Funcții manageriale: proiectare, organizare, coordonare/monitorizare, control/evaluare, motivare, formarea și dezvoltarea profesională, formarea și dezvoltarea echipelor, implicare/participare.

   Ținta strategică T1:   Promovarea imaginii școlii în comunitate, și îmbunătățirea relației școală-familie, în cadrul procesului de dezvoltare instituțională

Acțiuni: Atragerea de resurse pentru realizarea unor materiale de promovare a imaginii școlii pe plan local, județean, național

Rezultate așteptate: creșterea prestigiului unității școlare prin promovarea imaginii în toate domeniile de activitate

Opțiune strategică: Responsabilizarea şi motivarea resursei umane pentru promovarea imaginii școlii în comunitate

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
          1.Formarea și dezvoltarea echipelor de lucru pentru elaborarea proiectelor de dezvoltare comunitară, proiecte europene care să promoveze imaginea școlii-formarea colectivelor de proiect  în funcție de activitatea proiectată, planificată -organizarea unor echipe mixte pentru realizarea proiectelor de dezvoltare comunitară -încurajarea culturii organizaționale de tip rețea   DirectorC.A Responsalili Comisii metodice Consilier educativ  Periodic și ori decâte ori este nevoie     Director  Cadre didacticeEleviPărinți Rapoarte  analiză a catedrelorDocumenteșcolareMetodologiile în vigoare Analiza de nevoi   Fonduri extrabugetareLucru în echipă Coeziunea echipei Eficientizarea activității Îmbunătățirea oferteineducaționale  -fișă de monitorizare  performanței -chestionare de măsurare a gradului de satisfacție elevilor și părinților -chestionare -rapoarte 
2.Stabilirea de contracte cu autoritățile locale în vederea elaborării de programe comune -încurajarea unei culturi organizaționale care stimulează comunicarea deschisă, participarea și inovația-realizarea de parteneriate cu instituții de interes local-asigurarea deschiderii și transparenței în actul decicionalprin participarea în luarea deciziilor a cadrelor didactice  DirectorC.AResponsalili Comisii metodiceCadre didactice    Periodic și ori decâte ori este nevoie  Director  Cadre didactice   Metodologiile în vigoareProiecte de parteneriateOferta comunității localeFonduri extrabugetare  Identificarea nevoilorResponsabilizarea personaluluișcolii în realizarea activităților -nr de participanți la programe -raport de analiză -rapoarte de activitate pe domenii  
  1. DOMENIUL RESURSELOR UMANE

 Programul de dezvoltare:   Realizarea de activităţi educative pentru exersarea în şcoală a calităţii de cetăţean European

       Funcții manageriale: proiectare, organizare, coordonare/monitorizare, control/evaluare, motivare, formarea și dezvoltarea profesională, formarea și dezvoltarea echipelor, implicare/participare.

   Ținta strategică T2: Prevenirea eșecului școlar, prin promovarea unui învățământ modern, inovativ, competitiv, care să răspundă nevoilor de formare ale elevilor, la cerințele pieții muncii

Acțiuni: Formarea cadrelor didactice pentru aplicarea metodelor active şi a centrării activităţii pe elev

Rezultate așteptate: identificarea elevilor cu situația de risc educațional

Opțiune strategică: Prevenirea eșecului școlar și creșterea performanței elevilor prin personalizarea procesului instructiv – educativ

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
1. Identificarea elevilor cu nevoi speciale, și realizarea de programe educaționale, de prevenire a eșecului școlar -elaborarea de programe pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare-elaborarea programelor de pregătire pentru Evaluarea Națională   DirectorC.AResponsalili Comisii metodiceCadre didactice Permanent    DirectorCadre didacticeElevi Documente școlareMetodologiile în vigoareRapoarte de analiză a catedrelorAnaliza de nevoi Resurse extrabugetare -rezultatele elevilor în progres-rezultate școlare la Evaluarea Națională  -fișă de monitorizare a performanței școlare -monitorizarea utilizării a frecvenței  laboratoarelor școlii și a resurselor educaționale
2. Consilierea părinților în scopul înțelegerii necesității cuprinderii elevilor într-o formă de învățământ, a progresului școlar  -realizarea activităților de consiliere a părinților în vederea îmbunătățirii rezultatelor școlare și a frecvenței-diminuarea fenomenului de absenteism și a eșecului școlar DirectorC.AResponsalili Comisii metodiceCadre didactice  Săptămânal și ori de câte ori este nevoie DirectorÎnv .DirigințiEleviPărinți  Documente școlareMetodologiile în vigoareRapoarte de analiză a catedrelorAnaliza de nevoi Resurse extrabugetare  -programe personalizate de intervenție-nr.elevi înscriși   -fișă de monitorizare a frecvenței elevilor -fișe de înregistrare a progresului școlar  
  1. DOMENIUL RESURSELOR UMANE

 Programul de dezvoltare:   Realizarea de activităţi educative pentru exersarea în şcoală a calităţii de cetăţean European

   Ținta strategică T3: Dezvoltarea competențelor de comunicare ale elevilor prin realizarea în școală a unor discipline opționale care se referă la dezvoltarea limbajului informatic, a unei limbi de circulație international, a limbajului artistic

Acțiuni: crearea unor structuri participative elevi-cadre didactice-comunitate pentru realizarea schimbului de informații

Rezultate așteptate: școala să asigure tuturor educabililor condiții optime de pregătire, dotarea compartimentelor funcționale cu miljoace modern de comunicare.

Opțiune strategică: Formarea resursei umane în vederea utilizării sistemelor de comunicare şi realizarea unei comunicări eficient

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
    1.Creșterea gradului de implicare a cadrelor didactice în elaborarea documentelor care îi vizează, parteneriate educaționale și alte activități2.Dezvoltarea și optimizarea competențelor c.d. prin participarea la programe de formare , reconversie profesională, grade didactice, master, doctorat.     -atragerea și implicarea cadrelor didactice în realizarea parteneriatului educational și alte activități-realizarea unui sistem intern de comunicare rapid, efficient și transparent -participarea la programe de autoformare în management educational, în specialitate-participarea la întâlniri de lucru, seminarii, simpozioane, programe organizate la nivel local sau national-activități de perfecționare psiho-pedagogicăDirectorResponsabil CEACResponsalili Comisii metodice DirectorC.AResponsalili ComisiiDirectorResponsabil CEAC     De cate ori este nevoiePeriodic   De cate ori este nevoiePeriodic Director Cadre didacticeRapoarte de analiză a catedrelorDocumente școlareMetodologiile în vigoare     Rapoarte de analiză a catedrelor Documente școlare Metodologiile în vigoareResurse extrabugetare  Identificarea nevoilorDezv. aptitudinilorCreșterea nr. de c.d implicate  –nr. credite obținute-nr de atestate-participare la Târguri de oferte educaționale -grad de participare a elevilor-nr participanți-planuri remediabile-rezultate obținute la concursuri și olimpiade  -fișa de analiză comparative a competențelor dobândite-nr de credite obținute-gradații de merit-diplome-participare la sesiuni de informare 
    Director Cadre didactice Fonduri extrabugetare
  1. DOMENIUL RESURSELOR UMANE

 Programul de dezvoltare:   Realizarea de activităţi educative pentru exersarea în şcoală a calităţii de cetăţean European

   Ținta strategică T4: Dezvoltarea parteneriatelor  sociale, cu comunitatea locală pe probleme de învățământ profesional, în strânsă corelație cu cerințele de pe piața muncii

Acțiuni: organizarea unor grupuri de cadre didactice, formate să acționeze ca multiplicatori în realizarea parteneriatelor cu comunitatea locală

Rezultate așteptate: atragerea de resurse umane, pentru realizarea unor materiale de promovare a normelor de educație ecologică

Opțiune strategică: Accesarea resurselor educaţionale europene. Crearea abilităţilor personale, a deprinderilor sociale şi tehnice, de promovarea dimensiunii europene şi egalităţii de şanse în educaţia elevilor

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
  1.Formarea și dezvoltarea echipelor de lucru pentru elaborarea proiectelor de dezvoltare comunitară, proiecte europene care să promoveze educația ecologică  -formarea colectivelor pentru realizarea proiectelor-organizarea unor echipe mixte pentru realizarea proiectelor de dezvoltare comunitară-încurajarea culturii organizaționale de tip rețea       DirectorC.AResponsalili Comisii metodiceConsilier educativ    Noiembrie 2017  Director  Cadre didactice  Analiza de nevoiProiecte de parteneriateOferta comunității locale   Fonduri extrabugetareLucru în echipă Coeziunea echipei Eficientizarea activității Îmbunătățirea oferteiEducaționale      -chestionare de măsurare a gradului de satisfacție elevilor și părinților -rapoarte de analiză  -nr de participanți la programe     
 2.Stabilirea de contracte cu autoritățile locale în vederea elaborării de programe comune   -încurajarea unei culturi organizaționale care stimulează comunicarea deschisă, participarea și inovația-realizarea de parteneriate cu instituții de interes local    DirectorResponsalili Comisii metodice  Decembrie 2017 Director  Cadre didactice Analiza de nevoiMetodologiile în vigoareProiecte de parteneriateFonduri extrabugetareIdentificarea nevoilor Responsabilizarea personalului-raport de analiză -rapoarte de activitate pe domenii -raport de analiză -existențaportofoliilor
  1. DOMENIUL RESURSELOR UMANE

 Programul de dezvoltare:   Realizarea de activităţi educative pentru exersarea în şcoală a calităţii de cetăţean European

   Ținta strategică T5: Asigurarea finalităților educaționale prin îmbunătățirea și eficientizarea calității procesului instructiv-educativ

Acțiuni: crearea abilităților personale, a deprinderilor sociale și tehnice, de promovare a dimensiunii europene și egalității de șanse elevilor.

Rezultate așteptate: școala să ofere posibilitatea cadrelor didactice și elevilor, de a se exprima într-un cadru favorabil dezvoltării personale și profesionale ale elevilor

Opțiune strategică: Asigurarea asistenței manageriale și de specialitate pentru cadrele didactice din școală în vederea asigurării finalităților educaționale

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
1.Evaluarea activității de informare, Consiliere și Orientare școlară și profesională -evaluarea personalului didactic, didactic auxiliar prin analiza fișelor de activitate pe baza raportului de activitate-stimularea formării și dezvoltării profesionale DirectorC.A Semes-trialDirector Cadre didactice  Rapoarte analiză a catedrelorDocumente școlareFișa de activitate  Buget repartizatEficientizarea activitățiiIdentificarea nevoilorRespectarea legislației-grad de participare a personalului didactic-fișe de asistențe-fișe de înregistrare a progresului școlar 
 2.Stimularea și motivarea morală a c.d. și elevilor cu rezultate deosebite la Concursuri și Olimpiade școlare  -încurajarea performanței școlare prin acordare de recompense-repartizarea echitabilă a stimulentelor materiale stabilite prin lege(gradații, diplome de merit)  Director   Periodic Cadre didacticeElevi Metodologiile și legile în vigoareDiplomeDistincțiiPremii   Fonduri extrabugetare  Eficientizarea activitățiiIdentificarea nevoilorDezv. aptitudinilor  -rezultate obținute la concursuri și olimpiade-fișa de analiză comparativă a rezultatelor școlare

                                       III. DOMENIUL RESURSELOR MATERIALE ȘI FINANCIARE

  Programul de dezvoltare:   Condiţii de studiu şi de siguranţă.

 Funcții manageriale: proiectare, organizare, coordonare/monitorizare, control/evaluare, motivare, formarea și dezvoltarea profesională, formarea și dezvoltarea echipelor, implicare/participare.

   Ținta strategică T1:  Promovarea imaginii școlii în comunitate, și îmbunătățirea relației școală-familie, în cadrul procesului de dezvoltare instituțională

Acțiuni: gestionarea, întreținerea, menținerea funcționalității patrimoniului școlii

Rezultate așteptate: asigurarea finanțării pentru întreținerea și dezvoltarea patrimoniului școlii.

Opțiune strategică: Atragerea de resurse pentru realizarea unor materiale de promovare a imaginii şcolii

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
 1.Asigurarea resurselor materiale și financiare pentru desfășurarea optimă a procesului instructiv-educativ-întocmirea documentelor pentru procurarea necesarului de documente școlare oficiare -elaborarea proiectului de buget și a proiectului de achiziții a unității școlare -identificarea surselor extrabugetare de finanțare. DirectorC.AAdministrator financiar  LunarDirector Cadre didacticeElevi   Legislația în vigoareBuget localSponsorizăriAnaliza de nevoi Buget alocat Realizarea obiectivelorÎmbunătățirea stării materialeDezv.bazei materiale a școliiEficientizarea activității-documente contabile-proceduri specifice-rapoarte semestriale-raport de execuție bugetară
 2.Realizarea planului de reabilitare a școlii-întreținerea și amenajarea curții -dezvoltarea și modernizarea bazei materiale a școliiDirectorC.A AnualDirector  Contabil  Legislația în vigoareBuget localAnaliza de nevoi-buget de achiziții Îmbunătățireastării material a școliiDezv.bazeimaterialea școlii  -planuri remediabile-documente contabile-proceduri specifice

                                                      III. DOMENIUL RESURSELOR MATERIALE ȘI FINANCIARE

    Programul de dezvoltare:   Condiţii de studiu şi de siguranţă..

   Ținta strategică T2: Prevenirea eșecului școlar, prin promovarea unui învățământ modern, inovativ, competitiv, care să răspundă nevoilor de formare ale elevilor, la cerințele pieții muncii

Acțiuni: Finanțare complementară pentru elevi și cadre didactice

Rezultate așteptate: dotarea tuturor compartimentelor școlii, cu miljoace moderne de comunicare, pentru creșterea performanței elevilor

Opțiune strategică: Achiziţionarea de mijloace didactice şi echipamente adecvate situaţiilor de învăţare centrate pe elev

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
      1. întocmirea notelor de fundamentare, privind investițiile financiare  necesare creșterii performanței– întocmirea notelor de fundamentare, privind dotarea școlii cu miljoace moderne de comunicare;-achiziționarea de miljoace și echipamente didactice necesare în procesul de înv.Director   LunarDirector Administrator financiar  Miljoace didacticeEchipamente IT Buget alocat-întocmrea documentației specifice-obținerea de fonduri -evaluarea de către ordonatorul principal de credite-analiza comparativăcu anul 2016  
 2.repartizarea bugetului primit, conform legislației în vigoare -aplicarea proiectelor de investiții în dezvoltarea bazei material a școlii;-repartizarea resurselor extrabugetare conform priorităților stabiliteDirectorCf.graficului de execuție bugetarăDirector Administrator financiar Documente contabile Buget repartizat-nr.burse elevi-nr.cadre didactice navetiste-dezv.bazei materiale-rapoarte ale compartimentului financiar-contabil -documente contabile 

                                                        III. DOMENIUL RESURSELOR MATERIALE ȘI FINANCIARE

    Programul de dezvoltare:   Condiţii de studiu şi de siguranţă.

   Ținta strategică T3:  Dezvoltarea competențelor de comunicare ale elevilor prin realizarea în școală a unor discipline opționale care se referă la dezvoltarea limbajului informatic, a unei limbi de circulație international, a limbajului artistic

Acțiuni: exploatarea rațională a resurselor materiale și financiare

Rezultate așteptate: dezvoltarea unor discipline opționale adecvate multiculturalismului și integrării europene

Opțiune strategică: Dotarea tuturor compartimentelor cu mijloace moderne de comunicare, eficientizarea parteneriatelor vitale

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
    1. Realizarea parteneriatelor și a proiectelor educaționale de către cadrele didactice, necesare pentru atragerea resurselor extrabugetare  -asigurarea formării specifice și a consultanței pentru personalul financiar și admininstrativ-sprijinirea initiativei cadrelor didactice în atragerea resurselor materiale și financiare DirectorAdministrator financiar   În cursul anului școlar 2017-2018   Director  Cadre didacticeContabil Analiza de nevoi Legislația în vigoare BugetlocalSponsorizări   Fonduri extrabugetareEficientizarea activitățiiCreșterea gradului de implicareCoerența ecipelor-rapoarte de evaluare-planuri remediabile-respectarea procedurilor CEAC și a Controlului managerial intern   
Dezvoltarea spiritului de echipă pentru realizarea disciplinelor opționale adecvate multiculturalismului și integrării europene -formarea echipei personalului admininstrativ-asigurarea transparenței elaborării și execuției bugetare  DirectorC.AAdministrator financiar   MartieDirector  ResponsabilComisii Metodice  Buget localSponsorizăriOferta comunității locale Resurse bugetare Eficientizarea activitățiiCreșterea gradului de implicareCoerența ecipelor-participare la sesiuni de informare și ateliere de lucru-chestionare de măsurare a gradului de satisfacție-rezultate măsurabile

                                     III. DOMENIUL RESURSELOR MATERIALE ȘI FINANCIARE

    Programul de dezvoltare:   Condiţii de studiu şi de siguranţă.

   Ținta strategică T4: Dezvoltarea parteneriatelor  sociale, cu comunitatea locală pe probleme de învățământ profesional, în strânsă corelație cu cerințele de pe piața muncii

Acțiuni: asumarea răspunderii cadrelor didactice și a elevilor, privind păstrarea patrimoniulul școlii

Rezultate așteptate: implicarea cadrelor didactice și elevilor, în parteneriate cu comunitatea locală, ONG-uri pentru dezvoltarea bazei materiale

Opțiune strategică: Modernizarea spaţiilor şcolare şi a spaţiilor auxiliare. Crearea bazei materiale pentru susţinerea promovării dimensiunii europene şi a egalităţii de şanse în educaţia elevilor de către cadrele didactice.

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
  1. Găsirea de resurse materiale și financiare, pentru dezvoltarea infrastructurii școlii -realizarea de parteneriate cu Primăria Comunei Vînători, asociații, firme, ONG-uri, pentru încheierea de contracte de sponsorizare;-organizarea de întâlniri periodice cu părinții, autorități locale, organizații, în vederea realizării acestor parteneriate. Director    Periodic și ori de câte ori este nevoieDirector Cadre didacticeElevi   Oferta comunității localePrograme specifice Resurse bugetare și extrabugetare-întocmirea documentației necesare -obținerea de fonduri -nr.de sponsorizări și valoarea  -procese verbale–chestionare de măsurare a gradului de satisfacție -rapoarte de activitate 
2. Gestionarea, întreținerea și menținerea în stare de funcționare a patrimoniului școlii  -asumarea răspunderii elevilor și întregului personal al școlii, cu privire la păstrarea patrimoniului școlii-evaluarea realizării planului de achiziții și a utilizării fondurilor extrabugetare Director        Permanent DirectorCadre didacticeEleviDocumente școlareRegulament de ordine interioarăProcese verbaleBuget alocat-menținerea în stare bună de funcționarea a aparatelor și obiectelor de patrimoniu al școlii-monitorizare audio-video-fișe de inventar pe clase și laboratoare   
 3 .Evaluarea și inventarierea patrimoniului școlii conform legislației în vigoare  –evaluarea realizării planului de achiziții și a utilizării fondurilor extrabugetare-întocmirea documentelor specifice pentru inventarierea patrimoniului,a rapoartelor tematice cerute de ISJ, CCD, MEdC și autorități locale  Director       Decembrie 2017  DirectorAdministrator financiar Fișe de inventarProcese verbaleDocumente specificeBuget alocat-nr. mic de pagube produs de elevi -evaluări semestriale și anuale-diminuare costuri pe domeniul de reparații-planuri remediabile -raport de evaluare
4. Realizarea planului de reabilitare a școlii-întreținerea și amenajarea curții-dezvoltarea și modernizarea bazei materiale a școliiDirectorSemestrialDirectorAdministrator financia Plan de reabilitare a școliiBuget alocatÎmbunătățirea șiDezv.bazei materiale a școlii-documente contabile-proceduri specifice-rapoarte semestriale-raport execuție bugetară 

                                           III. DOMENIUL RESURSELOR MATERIALE ȘI FINANCIARE

    Programul de dezvoltare:   Condiţii de studiu şi de siguranţă.

   Ținta strategică T5: Asigurarea finalităților educaționale prin îmbunătățirea și eficientizarea calității procesului instructiv-educativ

Acțiuni: pregătirea științifică și profesională a elevilor, prin realizarea unui învățământ axat pe aplicarea metodelor active, și a strategiilor didactice, centrat pe elev, pentru creșterea rezultatelor școlare.

Rezultate așteptate: atragerea de resurse materiale și financiare necesare asigurării finalităților educației.

  Opțiune strategică: Popularizarea documentelor de politică educațională și a finalității lor în vederea aplicării eficiente a lor.

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
1.Realizarea de proiecte de finanțare și gestionare a creditelor alocate de la buget și din surse extrabugetare, necesare pregătirii profesionale ale elevilor. -repartizarea bugetului primit, conform legii pe articole și capitole bugetare -repartizarea mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar conform planificării   Director Administrator financiarTrimestrial Director Cadre didactice  Buget local Sponsorizări Analiza de nevoi Fonduri extrabugetareEficientizarea activitățiiCreșterea gradului de implicareCoerența echipelorCreșterea fondurilor extrabugetare-execuția bugetară lunar, defalcată pe învățământ preșcolar, primar, gimnazial – rapoarte de activitate contabile   
2.Monitorizarea utilizării corecte a resurselor didactico-materiale și dezvoltarea acestora în vederea eficienței educației în acord cu schimbările sociale-Utilizarea eficientă a resurselor financiare pentru desfășurarea programului școlar în condiții optime -utilizarea fondurilor extrabugetare conform priorităților stabilite în proiectele școlii -asigurarea condițiilor necesare privind iluminatul, încălzirea, alimentarea cu apă, canalizarea și paza  Director     Lunar  DirectorCadre didacticeElevi   Analiza de nevoi Procese verbale  Programe propriiBuget alocatEficientizarea activitățiiCreșterea gradului de implicareCreșterea interesului pentru modernizarea demersului didactic  -rapoarte de analiză-proceduri contabile-monitorizarea utilizării fondurilor bugetare și extrabugetare-rapoarte de activitate contabile 
3.Realizarea managementului financiar     4. Stimularea și motivarea materială a cadrelor didactice și a elevilor care au obținut rezultate deosebite la Concursuri  și-întocmirea documentelor legale privind managementul financiar -încheierea exercițiului financiar -arhivarea și păstrarea documentelor financiare oficiale  -repartizarea echitabilă a stimulentelor materiale stabilite prin lege-asigurarea de servicii(bază logistică, oferirea de spații pentru diverse activități ) pentru organizațiile de surse alternative de finanțare-repartizarea conform legislației în vigoare a stimulentelor materiale și moraleDirector Administrator financiar    DirectorAdministrator financiarAnual      Periodic ori de câte ori este necesar Director  Administrator financiar      Director Cadre didactice EleviBuget local Sponsorizări Planuri ale managementului financiar    programe specifice Legislația în vigoare Criterii stabiliteDiplome de merit Premii   Buget alocat            Fonduri extrabugetare Creșterea fondurilor extrabugetare Asigurarea execuției bugetare -respectarea criteriilor de acordare a stimulentelor material -dezvoltarea performanțelor-evaluarea cheltuieilor de personal -rapoarte de evaluare -rapoarte de activitate contabile    -acordarea de stimulente materiale cadrelor didactice și elevilor în funcție de rezultatele la Concursuri și olimpiade
  1. DOMENIUL RESURSE COMUNITAR

    Programul de dezvoltare:   Dimensiunea europeană a școlii

   Ținta strategică T1: Promovarea imaginii școlii în comunitate, și îmbunătățirea relației școală-familie, în cadrul procesului de dezvoltare instituțională

Acțiuni: inițierea și participarea la proiecte culturale, educative, sportive, derulate la nivel local, județean, național

Rezultate așteptate: creșterea considerabilă a numărului de proiecte locale, naționale și europene

Opțiune strategică: Realizarea unor parteneriate cu instituţii/ organizaţii/ mass-media, implicate în promovarea imaginii şcolii.

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
    1. Parteneriate desfășurate cu Poliția locală, Biserica, Primăria, Palatul copiilor      -parteneriate cu instituții angrenate în educarea comunității, și prevenirea actelor antisociale;-proiecte și parteneriate cu alte instituții școlare.   DirectorConsilierEducativ  Periodic ori de câte ori este necesar  Cadre didactice Elevi  Oferta comunității localePrograme specifice Fonduri extrabugetare-nr.de parteneriate funcționale și beneficii-realizarea integrală a activitățilornr.persoane implicate în activitate  -grad de satisfacție a beneficiarilor-chestionare de satisfacere   
 2. Promovarea școlii în comunitate -actualizarea site-ului școlii, pagina de facebook, unde vor fi diseminate informațiile de promovare ale școlii-diseminarea rezultatelor la Concursuri, olimpiade, festivitate de premiereReprezentantul pentru integritatePeriodic ori de câte ori este necesar Cadre didactice EleviDocumente școlareconcursuri școlareolimpiade școlareResurseextrabugetare -nr.de vizitatori-nr.elevi premianți-site-ul școlii, miljoc de relaționare a activităților desfășurate -grad de diseminare-nr participanți elevi-nr.de vizitatori ai site-ului școlii-gradul de implicare al cadrelor didactice, părinților și elevilor 
  1.   DOMENIUL RESURSE COMUNITARE

    Programul de dezvoltare:   Dimensiunea europeană a școlii

   Ținta strategică T2 : Prevenirea eșecului școlar, prin promovarea unui învățământ modern, inovativ, competitiv, care să răspundă nevoilor de formare ale elevilor, la cerințele pieții muncii

Acțiuni: buna formare a cadrelor didactice utilizată în procesul instructiv-educativ, pentru creșterea  performanței elevilor

Rezultate așteptate: această acțiune vizează inovații didactice pentru adaptarea nevoilor de dezvoltare personală și profesională a elevilor

Opțiune strategică: Promovarea în comunitate a preocupărilor școlii pentru personalizarea actului instructiv-educativ în vederea prevenirii eșecului școlar

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
1. Creșterea ofertei de programe educaționale oferite de școală pentru toate cateoriile de elevi, pentru prevenirea eșecului școlar -evaluarea ofertei educaționale și a performanțelor pe baza indicatorilor de performanță -aplicarea criteriilor și a instrumentelor de evaluare     DirectorResponsalili Comisii metodiceConsilier educativeCadre didactice  Permanent   DirectorCadre didacticeElevi    Rapoarte  analiză a catedrelorDocumente școlare  Resurse bugetareRealizarea obiectivelor propuse în elaborarea programelorCreșterea gradului de implicare -rapoarte de analiză în CP și CA-gradul de implicare al cadrelor didactice, părinților și elevilor  
2. Promovarea și valorificarea unor programe de promovare a educației intelectuale, pentru egalizarea șanselor în educație 3.Dezvoltarea și optimizarea competențelor cadrelor didactice prin participarea la programe de formare, reconversie profesională.   -identificarea și valorificarea eficientă a resurselor comunității -corelarea cu nevoile locale și interesele individuale ale acestora      -participarea la întâlniri de lucru, seminarii, simpozioane, programe organizate la nivel local sau national -activități de perfecționare psiho-pedagogică  Director Consilier Educativ        Director Responsabil cu formarea și dezv. Continuă a cadrelor didactice Periodic ori de câte ori este necesar   Periodic ori de câte ori este necesar     Director Cadre didactice,Elevi       Cadre didactice  Rapoarte  analiză a catedrelorDocumente școlareMetodologiile în vigoare      Analiza de nevoiMetodologiile în vigoarePrograme de reconversie profesională Resurse extrabugetare         Fonduri extrabugetareDeschiderea școlii către comunitateÎmbunătățirea stării materialParticiparea la cursurile de formare organizate de ISJ, CCD     Dezvoltarea capacităților pregătire profesionalăși abilităților de lucru cu elevii.-raport de analiză privind gradul de implicare și participare-număr de credite obținute, nr de atestate-inspecții de specialitate     -participare la târguri de oferte educaționale-participare la sesiuni de informare I ateiere de lucru-chestionare de măsurare a gradului de satisfacție
  1.      DOMENIUL RESURSE COMUNITARE

    Programul de dezvoltare:   Dimensiunea europeană a școlii

   Ținta strategică T3: Dezvoltarea competențelor de comunicare ale elevilor prin realizarea în școală a unor discipline opționale care se referă la dezvoltarea limbajului informatic, a unei limbi de circulație international, a limbajului artistic

Acțiuni: dotarea tuturor compartimentelor școlii cu miljoace de comunicare interne și interinstituționale

Rezultate așteptate: adecvarea schimbului de informații la ritmul schimbărilor din societatea românească

Opțiune strategică: Responsabilizarea comunităţii în susţinerea şcolii

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
1. Crearea unor structuri participative elevi-cadre didactice-comunitate, prin realizarea disciplinelor opționale, care să le dezvolte competențele de comunicare  -realizarea schimbului de informații cu exteriorul-adecvarea comunicării dintre școală-familie-comunitate locală prin acțiuni concrete de dezvoltare-identificarea unor nevoi necesare de comunicare ale elevilor  DirectorCadre didacticePermanent  Cadre didacticeElevi Părinți  Oferta comunității localeAnaliza de nevoi  Resurse bugetare Eficientizarea activității conformlegislației în vigoareDezv.bazei materiale a școlii-ședințe de analiză-rezultate obținute la concursuri și olimpiade-fișa de analiză comparativă a competențelor de comunicare
2. Formarea resursei umane în vederea utilizării sistemelor de comunicare și realizarea unei comunicări eficiente   -crearea unei structuri activ-participative interne care să contribuie la dezvoltarea competențelor de comunicare-alegerea unor discipline opționale de către elevi și părinți, care să le formeze competențele de comunicareDirectorResponsabil CEAC  Permanent   Cadre didacticeLegislația în vigoareAnaliza de nevoiPrograme de formare a c.d.Buget repartizatDeschiderea școlii către comucareRealizarea obiective-lor propuse în elaborarea programelor de formare-număr de credite obținute, nr de atestate-inspecții de specialitate-rapoarte pe comisii-rapoarte de analiză pe comisii
  1. DOMENIUL RESURSE COMUNITARE

    Programul de dezvoltare:   Dimensiunea europeană a școlii

   Ținta strategică T4: Dezvoltarea parteneriatelor  sociale, cu comunitatea locală pe probleme de învățământ profesional, în strânsă corelație cu cerințele de pe piața muncii

Acțiuni: responsabilizarea comunității locale pentru sprijinirea  școlii

Rezultate așteptate: comunitatea locală să se implice în problemele școlii, să manifeste interes în parteneriatele de educație ecologică

Opțiune strategică: Crearea unor structuri participative elevi- personal propriu comunitate pentru realizarea schimbului de informaţii cu exteriorul şi adecvarea acestuia la contextul comunitar concret

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
 1. Modernizarea spațiilor școlare și auxiliare cu tehnologie modernă care să permită realizarea programelor de parteneriat         2. Implicarea școlii în elaborarea și derularea unor proiecte finanțate prin Fondul Social European al programului Comisiei Europene-participarea în grupe de lucru la programe diferite, programe regionale, naționale, international-organizarea și participarea la întâlniri cu factori sociali interesați de stabilirea de parteneriate și prorame comune   -înființarea unui punct de informare-documentare pe proiecte de integrare europeană-realizarea de proiecte finanțate prin programul Comisiei Europene DirectorC.A     DirectorConsilierEducativ  Permanent       Permanent Întregul personal al școlii              Cadre didactice Legislația în vigoareBuget localSponsorizăriAnaliza de nevoi   Programe de finanțareDocumente specifice  Buget repartizat               Fonduri de la ComisiaEuropeanăÎmbunătățirea stării materialDezv.bazei materiale a școliiCreșterea gradului de implicare   Eficientizarea activitățiiCreșterea gradului de implicareCoerența ecipelor-gradul de implicare alresponsabililor   -chestionare de măsurare a gradului de satisfacție         -statistici pe domenii de activitate  -chestionare de măsurare a gradului de satisfacție 
  1. DOMENIUL RESURSE COMUNITARE

    Programul de dezvoltare:   Dimensiunea europeană a școlii

   Ținta strategică T5: Asigurarea finalităților educaționale prin îmbunătățirea și eficientizarea calității procesului instructiv-educativ

Acțiuni: crearea unui spațiu adecvat cerințelor de funcționare pentru instruirea teoretică și practică a elevilor, prin cooperare cu autoritățile locale și comitetele de părinți

Rezultate așteptate: satisfacția grupurilor de interes privind calitatea educației

  Opțiune strategică: Dezvoltarea  de proiecte educaționale și  a parteneriatelor cu structuri implicate în educaţie

Obiective specifice               ActivitățiResponsabilTermen                    ResurseIndicatori de performanțăModalități de monitorizare
UmaneMaterialeFinanciare
1. Realizarea de proiecte de finanțare și gestionarea creditelor alocate de la buget și din surse extrabugetare     -repartizarea bugetului primit, conform legii pe articole și capitol bugetare -repartizarea mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar conform planificării -utilizarea fondurilor extrabugetare conform priorităților stabilite în proiectele școlii  DirectorC.AAdministrator financiar    Permanent    Director Administrator financiar    Analiza de nevoiLegislația în vigoareBuget localSponsorizări   Resurse bugetare și extrabugetareRealizarea obiectivelor propuse Îmbunătățirea stării materialeDezv.bazei materiale a școlii    -execuția bugetară lunar, defalcată pe învățământ preșcolar, primar, gimnazial -rapoarte de analiză-documente contabile 
 2.Monitorizarea utilizării corecte a resurselor didactico-materiale și dezvoltarea acestora în vederea eficienței educației în acord cu schimbările sociale    -întocmirea documentelorși a rapoartelor tematice cerute de ISJ, CCD, MEdC și autorități locale -Utilizarea eficientă a resurselor financiare pentru desfășurarea programului școlar în condiții optime  Director  Permanent  DirectorCadre didactice Administrator financiar     Analiza de nevoiLegislația în vigoare Buget repartizat Eficientizarea activității Creșterea gradului de implicare Dezv.bazei materiale a școlii    -proceduri contabile-monitorizarea utilizării fondurilor bugetare și extrabugetare-rapoarte de activitate contabile-evaluarea cheltuieilor de personal